comparator magazine online .ro - extensie firefox
	Interviu R. Domnule Cristian Brebenel, este scrisul (ca îndeletnicire) o activitate atât de bănoasă încât vă determină să nu renuntati la ea sau, pur si simplu, nu puteti altfel? CGB. Scrisul nu mai este o activitate bănoasă dinainte de '90 când, este drept, o mână de scriitori, să fi fost 10 - 20, cei mai multi din ei făcând mari compromisuri puterii de atunci, puteau trăi excelent din scris, ba chiar câstigau foarte bine din această îndeletnicire. Mult mai înainte, în perioada interbelică, scriitorii, de regulă, îsi puteau permite multe lucruri inclusiv marile si importantele lor biblioteci. Astăzi în România, dar si în multe alte părti, scrisul nu numai că nu aduce bani dar este un consumator de bani. Cine vrea să-si vadă ideile lansate pe "piata" scrisului trebuie să găsească banii necesari editării, să caute sponsori, să se umilească. Dacă esti doar talentat si nu si bogat a devenit obligatoriu ca să practici exercitiul umilintei. Revenind, cred că răspunsul este într-adevăr acesta: pur si simplu cine are în el morbul scrisului, nu poate trăi altfel oricât de mult si-ar propune să renunte. Totusi, trebuie să întelegem că în spatele scrisului există idei, se împletesc si se dezbat idei si că el reflectă o anumită stare spirituală care, trebuie să recunoastem, este proprie unei anume categorii, oamenilor spiritualizati. Eu personal, care am dat aproape totul scrisului, făcând un bilant, am cel mai adesea un gust amar si sentimentul că mi-am jucat viata pe o carte moartă. De ce? Aici poate răspunde societatea românească. As putea răspunde si eu dar as răspunde foarte dur. R. Sunteti, după cum mi-am putut da seama, o persoană extrem de exactă. Nu vă place să lăsati lucrurile să se desfăsoare la întâmplare. Meseria scrisului nu vă cere si multă fantezie, imaginatie, chiar neprevăzut? CGB. Nu, nu sunt nici pe departe o persoană exactă, dacă e să iau ad litteram această sintagmă. De altfel spiritelor artistice le este improprie exactitatea prin însăsi forma lor de a se manifesta. Până si artistii germanici au în ei ceva atipic, care-i îndepărtează de aceea exactitate specifică societătilor lor. Exactitatea mea se limitează la tenacitatea cu care evoluez pe această arie a spiritului, la strategia traseului pe care-l elaborez pentru a putea iesi la suprafată doar acolo unde as vrea si acolo unde ar trebui. Iar acest drum este departe de a fi o autostradă elegantă pe care să rulez fără grijă, cum poate este pentru unii mai norocosi, ci, în cazul meu, este mai degrabă o cărare plină de hârtoape ce trece printr-o multime de desisuri, mărăcinisuri, unele din ele puse în cale de un destin cel mai adesea potrivnic, altele de oamenii care mă înconjoară, de toti ceilalti, de societatea românească care, trebuie să o spun, are o mare doză de egoism, răutate si stupiditate. Fiecare mic avantaj, fiecare victorie, eu le-am obtinut cu preturi extrem de mari. E un fel de drum al sângelui. Într-adevăr meseria scrisului îmi cere multă fantezie, imginatie. Si dând la o parte modestia, trebuie să vă spun că nu duc lipsă de loc de asa ceva. De altfel proza cea mai dragă mie este proza fantastică. Romanul "Guvernământul General al Genezei", pe care-l voi scoate peste două-trei luni, este în mare parte o împletire între o scriitură de structură realistă si una fantastică în maniera "realismului magic", făcut atât de cunoscut nouă de către proza sud-americană. Cât despre neprevăzut, el apare cam tot timpul în tesătura amplă, dinamică, a unui prozator autentic. Nu-mi gândesc niciodată personajele si conflictele până în cele mai mici amănunte. Ele aproape că evoluează singure, îsi găsesc singure drum prin fantezia mea. De multe ori mă surprind până si pe mine cu solutiile lor. R. Scrieti cu usurintă, "dintr-o bucată", sau elaborând îndelung textul, revenind la el de mai multe ori? CGB. Scrisul la mine este similar transei. S-ar potrivi mai bine sintagma "dintr-un suflu". Mă asez cel mai adesea la calculator (înainte o făceam în fata masinii de scris), mai rar în fata colii albe si "încep să scriu", adică declansez acest fenomen aproape incontrolabil si incredibil al spiritului. Scriu cât "simt", cât pot duce această stare; două, trei, cinci, sase pagini, rareori mai mult. Totul vine de la sine. Cînd "inspiratia" s-a terminat nu îmi rămâne de făcut decât să mă opresc, să mă relaxez si să mă pregătesc de revizuirea textului si de usoara lui corectare. Evident că mai apar pe ici pe colo probleme, legate mai ales de unele repetitii, aranjarea ortografiei, dar ele sunt foarte, foarte mici raportate la mărimea textului. Eu am de obicei o frază mai amplă, aproape barocă si trebuie să recunosc că mă ajută foarte mult cultura generală, viziunea istorică asupra epocii descrise, viziunea plastă etc. As putea spune că vizualizez totul ca la un cinematograf interior. R. Cât de important este pentru dumneavoastră ca mesajul scris să ajungă la cititor? Sunt scriitori care se multumesc să-si astearnă gândurile pe hârtie, să scrie pentru "sertar". CGB. Cei care doar se multumesc să-si astearnă gândurile pe hârtie pot fi orice altceva dar nu si scriitori. Nu oricine scrie este scriitor în sensul responsabil pe care îl are acest termen. Stiu că în nomenclatorul meseriilor, singurii trecuti ca scriitori sunt cei care scriu cu creta vagoanele de cale ferată în cadrul CFR-ului. Lăsând gluma la o parte, scriitorul adevărat e cel care scrie pentru niste ipotetici cititori. El trebuie să presupună măcar că acesti cititori există, să creadă în acesti cititori care, suntem fortati cu amar să recunoastem, sunt din ce în ce mai putini, spre nefericirea acestei natii. Pe de altă parte nu împărtătesc nici ideile leniniste precum "arta (sau, în cazul nostru, literatura) în slujba poporului". Cred si în dezideratul "artă pentru artă", ca produs pur al spiritului, mai ales că eu lucrez mult cu cel mai autentic scris, proza de fictiune. Trebuie cumva să găsesti strategii de apropiere a cititorilor dar fără a face compromisuri majore. Aici stă virtuozitatea unui scriitor, ca de altfel a oricărui artist, să găsească cele mai fericite retete fără a face sub aspect estetic aceste compromisuri orientate de regulă pe dimensiunea comercială. Arta trebuie să fie sinceră si pură, eliberată de mizeriile ce pot aduce doar mai multi bani. Dar cum să cultivi asemenea verticalitate si puritate când societatea te răsplăteste cu ingratitudine si sărăcie? Eu unul mă consider un rezistent. R. Cum vă împăcati cu critica literară? Sunteti de acord cu ceea ce se spune despre creatiile dumneavoastră? CGB. Deocamdată mă împac bine deoarece în plan cantitativ eu am publicat destul de putin. Critica "se dă" în mod normal la cărti. Debutul editorial l-am făcut cu o carte de filosofie în 1998. Căci metafizica este, alături de literatură, o altă dimensiune a spiritului meu, punându-mi-l la grele încercări. În acelasi an am avut o cronică extrem de elogioasă la cartea de filosofie făcută de redactorul-sef al revistei Cuvântul din Bucuresti, Ioan Buduca, intitulată "Un Einstein al Ontologiei". După aceea, din nefericire, intrând în actiune vesnica problemă a caprei vecinului, s-a lăsat tăcerea. Confratii în preocupări filosofice nu puteau suporta ideia că un individ din provincie are tupeul să propună o nouă teorie în ontologie care ar putea schimba paradigma conceptului de fiintă, de spatiu, de timp, de energie. Pe târâmul literaturii încă nu am debutat editorial fiindcă nu am vrut să debutez oricum si oriunde, asa cum văd că sunt tentati multi colegi de scris, doar din dorinta de a-si potoli orgoliile scriitoricesti. Fiindcă în zadar scoti carte după carte dacă ele nu sunt ceea ce ar trebui să fie si nu au un ecou favorabil la nivel national, în retorta veritabilă a culturii românesti. Vorba poetului Spiridon Popescu, cărtile ar trebui si scrise nu numai publicate. Pe mine gloria locală nu mă atrage absolut deloc, de aceea deviza mea a fost, vorba latinului, aut caesar, aut nihil. Dar pot să spun că am publicat destul de mult - fragmente de roman, proză scurtă, chiar si poezie - în reviste cu adevărat prestigioase precum România Literară, Luceafărul, Contemporanul si Cuvântul din Bucuresti, Convorbiri Literare din Iasi, Ramuri la Craiova, Tribuna la Cluj si multe altele. Totusi aceste materiale publicate nu sunt în măsură să atragă încă peste mine furia criticii literare dar sunt convins că voi avea parte de ea când imi va apărea cartea. Până acum mi s-a făcut doar o scurtă prezentare pozitivă făcută de redactorul sef al României Literare, criticul Alex Stefănescu, într-un număr din 1998 al acestei reviste în care îmi apărea o pagină din manuscrisul romanului. După cum vedeti, eu mă refer doar la revistele cu tinută ale domeniului. R. Ati încercat vreodată creatia în versuri? CGB. Da. Am scris destul de multă poezie. Ea stă în manuscris sub forma a două volume aproape gata de foarte multă vreme, cam de prin '87-'88. Mai rar, dar continui să scriu poezie si acum. R. Câte ceva despre planurile de viitor, cărti aflate în lucru, la editură sau pe cale de a fi tipărite. CGB. Sper ca, în sfârsit, după douăzeci si unu de ani de când am scris prima propozitie, romanul "Guvernământul General al Genezei" să apară în cursul lunii martie, cel târziu la începutul lunii aprilie la editura "Cartea Românească" din Bucuresti. Este o editură prestigioasă si acest fapt îmi răsplăteste într-un fel asteptarea. Sper deasemenea, ca acest roman al conditiei umane să surprindă plăcut atât cititorii cât si critica, fiind o lucrare solidă, amplă (are 670 de pagini), scrisă într-o manieră nouă, neutilizată în proza românească. Peste trei sferturi din el sunt scrise în conditiile vitrege, cel putin pentru mine, de dinainte de '90, asa încât romanul poate fi considerat ca si o lucrare de "sertar". Doar sper, căci, după cum bine stim cu totii, sperantele pot fi de multe ori similare cu drogurile. Imediat pregătesc o carte de proză scurtă al cărei manuscris este si el aproape gata. Dacă toate vor merge bine s-ar putea ca această carte să apară tot la "Cartea Românească" în toamnă sau la începutul lui 2004. Deasemenea intentionez să finalizez o piesă de teatru si să reeditez studiul de ontologie "Despre Fiintă" într-o editie revăzută si adăugită. R. În final as dori să-mi spuneti părerea dumneavoastră referitor la starea culturii la noi, în Gorj dar si în România. CGB. Indiferenta si dispretul fată de intelectualul român, fată de conditia mizeră a acestuia, exprimă indiferenta si dispretul pe care atât puterea cât si, în ultimă instantă, neputincioasa societate românească îl are pentru cultură în general, pentru imposibilitatea ei de a întelege ce este aceea o cultură performantă si formatoare. Dar nu numai pentru cultură, ci cred că în egală măsură acest dispret se manifestă si fată de stiintă, de orice tip de cercetare, de creatie. Păi în ce tară civilizată a Europei, spre care noi afirmăm ca niste somnambuli că tindem, este posibil ca efectiv indivizi aproape analfabeti să învârtă afaceri de miliarde, sub privirile protectoare ale puterii, în timp ce oamenii de cultură si stiintă, mari artisti, cercetători si savanti, crapă realmente de foame sau, în cel mai fericit caz, sunt la limita subzistentei făcât orice altceva decât ceeea ce ar trebui să facă prin harul si menirea lor? Si tot acest lucru în situatia în care, cu putină minte si cu o bună administrare, cultura ar putea fi una din importantele surse de venit ale acestei nefericite tări. Faptul că nu stim să depistăm autenticile valori, să le pretuim si să le promovăm, atât în interior cât si în străinătate, este de notorietate. Toate marile nume care pot spune ceva la nivel universal au trebuit să fugă din tară si să se realizeze în străinătate. Avem exemplul cel mai clar al lui Brâncusi. Iar acest fapt ne-a dus aici unde suntem, pe unul din ultimele locuri în Europa. Ar trebui să întelegem o dată faptul că acest delicat compartiment al spiritului uman este oglinda efectivă a unei societătii, este vitrina acesteia si tot ce rămâne cu trecerea timpului în istoria unei natiuni. Închipuiti-vă că făcând o excursie la Paris, organizatorii nu v-ar duce să admirati marile obiective culturale ale acestei capitale, n-ati vizita Luvrul cu operele sale de artă, Domul Invalizilor sau Catedrala Notre-Dame, Turnul Effel, n-ati vedea un spectacol la celebra Operă, ci ati vizita niste obiective industriale, vreo câteva uzine, niste bănci, o turnătorie de fontă sau o fabrică de fibre sintetice după care ati veni acasă pentru a "retrăi" impresiile de călătorie. Pe lângă această situatie precară a culturi la nivelul ei de acceptare în societate, un alt aspect regeretabil este că-i pur si simplu invadată parazitar de tot felul de mediocrităti si nonvalori care profită de lipsa unei igenizări energice bazată pe o reală valoare. Ca în multe alte domenii, oportunistii si veleitarii, precum niste căpuse nesătule, s-au infipt în epiderma devenită insensibilă a culturii, sugând cu nerusinare prin diverse sisteme de sinecură toate fondurile de care ar mai dispune acest sector efectiv abandonat. Institutiile de cultură fac orice numai să sprijine în mod real cultura nu. Poate că pe vremea unui analfabet ca Ceausescu acest lucru mai putea fi înteles dar astăzi, când conducătorii tării au pretentia de a fi profesori universitari, este de-a dreptul descalificabil. Si-i evident că din Occident acest lucru se vede cu ochiul liber. Atâta timp cât sociatatea românească nu va realiza si corecta energic această stare aberantă si nu se va indigna continuu încercâd să ia măsuri prin toate formele de protest, ea îsi răpeste orice perspectivă de a deveni un popor civilizat european asa cum si-ar dori. Dar oare îsi doreste asa ceva cu adevărat? Iar noi, ce-i care avem vocatia scrisului, a artei în general, vom rămâne în continuare niste cavaleri ai tristelor figuri cervantiene dintr-un alt ev, un fel de bufoni greu de luat în seamă de către noile "curti princiare" încărcate de preocupări pur politice si deci propagandistice.

online bomberman clone -enjoy!